Actualitate· 1 min citire

Un nou accident rutier mortal la ieșirea din Galați spre Vânători

accident traian

accident traian

Scris de Spanu Anca Publicat: 3 apr. 2019, 12:34

Un nou accident rutier mortal la ieșirea din Galați spre Vânători. Zona este cunoscută ca fiind cu risc rutier ridicat, cu dese accidente grave.

Accidentul, soldat cu decesul unui bărbat, a avut loc într-una dintre zonele cu cel mai ridicat grad de risc de la ieșirile din Galați. Tragedia s-a petrecut pe DN 26, în zona cunoscută sub numele de "patru benzi".Din primele informații, a reieșit că vinovată ar fi fost chiar victima, care a apărut în calea unei maşini."Un bărbat de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 26, dinspre Galaţi către Vânători, la intersecţia cu DC 3A a acroşat cu partea stângă a maşinii un tânăr în vârstă de 30 de ani, care se deplasa pe carosabil şi pe care l-a proiectat pe sensul opus de deplasare", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. În urma impactului, pietonul a decedat, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă. Ei vor încerca să stabilească exact cui a aparţinut vina şi dacă o eventuală deficiență a iluminatului public din zona respectivă ar fi contribuit la producerea tragediei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate