Actualitate· 1 min citire

Doi gălățeni, amendați pentru că au provocat scandaluri

politie vara 1

politie vara 1

Scris de Spanu Anca Publicat: 29 apr. 2019, 10:18

Doi gălățeni, amendați pentru că au provocat scandaluri . O femeie a încercat să spargă ușa unui apartament, iar un bărbat înjura trecătorii. 

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Locală au sancţionat-o contravenţional, cu o amendă în valoare de 500 de lei, pe numita C.M., de 32 de ani, din Galaţi. Femeia a fost depistată în timp ce tulbura liniştea locatarilor unui bloc de pe strada Nae Leonard, lovind, cu pumnii şi picioarele, uşa unui apartament. De asemenea, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 l-au sancţionat contravenţional cu o amendă în cuantum de 300 de lei, pe numitul T.E, din Galaţi, care a fost depistat în zona unei societăţi comerciale de pe strada Saturn, în timp ce adresa injurii şi expresii jignitoare la adresa trecătorilor aflaţi în zonă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate